Jazz Compas

Dacă cineva mi-ar fi spus că peste câţiva ani voi vedea asemenea concerte pe scena Sălii Radio, nu aş fi crezut… Nu că n-am văzut în anii aceştia concerte bune şi chiar foarte bune, dar un dublu-recital cu doi pianişti în aceeaşi seară este o idee îndrăzneaţă care merită a fi încurajată şi susţinută. Se pare că şi publicul prezent a gândit şi simţit la fel când la finalul serii s-a ridicat în picioare aplaudând pe Tigran Hamasyan, şi indirect, şi pe Vijay Iyer care cântase în prima parte.
Entuziasmul celor veniţi la Jazz Night Out, platforma de evenimente propusă de Twin Arts, a fost pe îndelete cultivat pe întreaga seară în care cei doi pianiști – deşi atât de diferiţi ca background cultural, generaţie, vârstă, inspiraţie – au reuşit să aibă multe elemente comune provenite atât din tradiţia şi limbajul de jazz cât şi din caracterul spontan al improvizaţiilor.

Recitalul Vijay Iyer Trio (Vijay Iyer – pian; Marcus Gilmore – tobe; Stephan Crump – baby bass) a început introspectiv, cu texturi aerate în care tăcerea şi spaţiul rezonau cu tensiunea publicului în aşteptare. Cu suişuri şi coborâşuri de dinamică, Vijay parcă simţea sala reacţionând la ostinato-urile sale de culoare modală. Deşi sunetul şi acustica spaţiului nu au favorizat acest recital, cei trei au cântat excepţional, iar publicul a răspuns pozitiv la muzica acestui trio. Adesea cerebrală, minimalistă, muzica lor a avut componenta ritmica drept piesă principală care crea tensiune, suspans şi relaxare.

Au fost momente în care Marcus Gilmore se arunca într-un groove de neoprit şi ridica nivelul energetic al grupului. Temele complexe se plimbau prin registrele pianului lui Vijay găsindu-şi punct de reper în formulele de bas în contrapartidă cu această impresionantă desfăşurare de ritmuri şi armonii polifonice. Cu piesa “Village of the Virgins” – Duke Ellington, Vijay îşi dezvăluie sursele de inspiraţie, conturând un discurs epic care trece de la sonoritatea ellingtoniană la momente de totală tăcere şi secţiuni serene, impresioniste.

Tradiţie, inovaţie ritmică, forţă şi imaginație au fost senzațiile lăsate de trioul lui Vijay a căror muzică a fost organică şi bine dezvoltată pe parcursul a unei ore cât a durat întreg recitalul lor. Greu de inclus într-o categorie, muzica lor a fost primită cu căldură, şi după bisul cerut, protagoniştii au venit în foyer-ul sălii Radio pentru mult aşteptata întâlnire cu publicul. Standul revistei Jazz Compas a fost primitor, fiind locul unde s-au putut lua reviste, s-au dat autografe, s-au făcut multe fotografii, iar artiştii au stat de vorbă cu cei curioşi să-i vadă şi să-i cunoască îndeaproape.

După pauză eram nerăbdător să văd ce va urma în a doua parte a serii. Venit cu versiunea ‘light’ a proiectului Shadow Theater, aveam acum ocazia să-l văd – nu în cvintet ci într-o formulă de trio – pe un pianist armean binecunoscut nouă. Ce va propune acum acest tânăr mic de statură, o prezenţă modestă, pe nume Tigran Hamasyan?

Într-un interviu realizat de Jazz Compas la Bimhuis, Amsterdam, Tigran Hamasyan s-a dovedit  a fi un artist tânăr care are multe de spus. Vă recomandăm să citiţi acest interviu pe care îl puteţi găsi în numărul 2 al revistei Jazz Compas, ediţia tipărită.

Începutul recitalului său de la Sala Radio avea să anticipeze cumva ce va urma…
Intro-ul vocal este acompaniat de pian, ambele instrumente fiind trecute prin efecte dispuse în acordajul pianului, loops şi alte efecte pentru microfonul de voce. Un preambul de atmosferă în care regăsim o bună parte din muzica tradițională armenească. Din acest filon folcloric, Tigran preia teme și motive pe care le dezvoltă apoi folosind resursele moderne ale unui muzician şi un DJ foarte îndemânatic.

Jazz, electronic jazz, traditional jazz, funk, dubstep, drum’n’bass, influenţe folclorice armeneşti, beat boxing… sunt câteva posibile tagline-uri ale acestui concert unde  Tigran nu a fost numai compozitor, pianist, bandleader, el stăpânind şi resursele unui veritabil performer de muzică  electronică, dispunând de aceeaşi agilitate şi inventivitate. Folosind un Fender Rhodes trecut printr-un lanţ de efecte pentru a suna ca o ghitară electrică cu distors, Tigran exploatează la maxim posibilităţile care îi sunt la îndemână. Cei trei folosesc multe resurse pentru a găsi sonorităţi noi şi pentru a crea – nu atât un display de gadget-uri – ci un univers sonor fascinant. Basistul Sam Minaie, ajutat de agilitatea sa execută multe manipulări de timbre sonore tot cu ajutorul efectelor electronice, iar Arthur Hnatek, bateristul, trece de la setul acustic la setul de tobe electronice, modificând complet dinamica trioului.

Extraordinara precizie ritmică cu care cei trei s-au sincronizat a provocat ovaţii printre cei prezenţi. După ultima piesă, sala a cerut un bis, şi cei trei l-au oferit. În momentul de linişte dinaintea lui, aud pe cineva în spatele meu zicând cu poftă…
”Tigrane, sparge-ne capu’ rău…”  Şi Tigran a făcut-o, nu la propriu, ci prin muzică. Figurativ vorbind, „a spart” tiparele muzicianului rezervat care îşi aşteaptă aplauzele. Impresia celor prezenţi a fost că au asistat la un moment unic, irepetabil,  în care artistul din faţa lor a oferit tot ce are el mai bun. Şi atunci când şi cei din culise sunt dedicaţi să ne ofere o seară memorabilă, acest lucru se întâmplă de la sine, ca un mic miracol.

Twin Arts i-au adus până acum în fața publicului bucureștean pe Hiromi, Nik Bartsch și Eric Sardinas, Tigran Hamasyan și Vijay Iyer Trio, Snarky Puppy. În aşteptarea şi altor seri pe măsură, le mulţumim prietenilor noştri de la Twin Arts pentru oportunitatea de a fi prezenţi şi a oferi o mărturie vie a acestor concerte.

Articol de Emilian Lacăt
Foto de Miluță Flueraș