Jazz Compas

„Dragi prieteni, inima bună a iubitului nostru Nicolas Simion a încetat să bată, după ultimul concert susținut la Brașov. Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină”, a transmis familia. Saxofonistul și compozitorul Nicolas Simion, una dintre personalitățile importante ale jazzului românesc și european, a murit la vârsta de 67 de ani.

(fragment din interviul extras din revista Jazz Compas nr. 3, foto Nedici Dragoslav)

Dragă Nicolas, dacă ai trasa câteva coordonate pe harta jazzului românesc, care ar fi punctele de reper, unde ar fi poziţionate vârfurile de Compas?

N.S: Aş începe prin a-l numi pe drept cuvânt pe Jancy Körössy (1926-2013) fondatorul şi iniţiatorul jazzului românesc, al unui jazz autentic, inspirat din jazzul afro-american şi din folclorul românesc şi maghiar sau din muzica zilei din perioada în care a activat în România, mai ales în Bucureşti (1946-1968). El a fost un talent de excepţie şi o mare personalitate, un muzician cu totul extraordinar, rămânând credincios jazzului până la sfârşitul vieţii. Un alt punct de reper este Richard Oschanitzky (1939-1979), un compozitor şi aranjor în adevăratul sens al cuvântului, care a lăsat în urma sa foarte multă muzică scrisă: lucrări simfonice, muzică de cameră, muzică de film, piese de jazz, bossa nova etc. După părerea mea, în jurul acestor doi mari artişti a evoluat practic scena jazzului românesc pe care o avem astăzi. De la aceşti doi mari maeştri au învăţat şi s-au format foarte mulţi muzicieni – practic toată scena de jazz a anilor ’60 -’70 se învârtea în jurul lor.

Ce te-a ghidat în cariera ta, care au fost coordonatele pe care le-ai respectat?

N.S: La mine lucrurile sunt relativ simple şi clare. Am început autodidact şi, pentru că nu am reuşit să imit mai pe nimeni, probabil din lipsă de materiale informative şi poate puţin din comoditate, mi-am găsit o direcţie. Cu timpul am devenit conştient (de-abia după ce am plecat din ţară în 1988) că numai printr-un repertoriu original, legat de muzica românească, de modern jazz şi de muzica sec. XX aş putea avea şanse să aduc ceva personal. Primele încercări le-am avut cu grupul „Opus 4”, pe care eu l-am format începând încă din 1985, pe când cântam cu Puiu Pascu (pian), Virgil Popescu (bas) şi Titi Herescu (baterie).

Un an mai târziu am refăcut grupul împreună cu Mircea Tiberian (pian), Cătălin Rotaru (bas) şi Eugen Nichiteanu (baterie), respectiv Billy Bontaş (baterie), iar din´87 l-am cooptat pe Dan Mândrilă (saxofon tenor) ca invitat special. A fost o perioadă foarte intensă, multe concerte, multe compoziţii, prezenţe la toate festivalurile din România, invitaţii în străinătate, Berlinul de Est, Varşovia etc. Practic primele mele reuşite le-am avut în Austria, la Viena, din 1991 – când am început să imprim primele mele CD-uri cu muzicieni americani şi europeni.

Am înţeles că numai cântând cu muzicieni buni poţi progresa, aşa că de fiecare dată când am avut ocazia, am invitat direct în studio cei mai buni instrumentişti cu care ştiam că pot comunica din punct de vedere muzical şi aşa am realizat o serie de imprimări documentate mai întâi la casa de discuri TUTU din Germania şi apoi şi la alte case de discuri, printre care şi la 7 Dreams Records din Braşov. Aceasta a fost a doua importantă etapă din cariera mea, prima fiind în România, din 1983 până în octombrie 1988. O a treia perioadă ar fi cea petrecută la Köln, în Germania, din 1998 până acum.

Care sunt cele mai emblematice colaborări din cariera ta?

N.S.: O să încep cu jam sessions-urile de duminică dimineaţă de la nea’ Mihai Berindei, unde i-am cunoscut pe Puiu Pascu, Garbis Dedeian, Anca Parghel – era prin 1981-1982. A urmat colaborarea şi prietenia cu Mircea Tiberian, din 1982-1983 până-n ziua de azi, cu mici pauze. Am cântat apoi aproape 2 ani împreună cu Dan Mândrilă, apoi în duo sau în formule mici cu Johnny Răducanu, Eugen Gondi şi alţii, până în octombrie 1988, când am plecat din România şi m-am stabilit la Viena. Primul contact cu muzicieni profesionişti americani l-am avut în aprilie 1991, invitând într-un studio de înregistrări din Viena pe Graham Haynes (cornet), Lonnie Plaxico (bas), Ron Burton (pian) şi Ronnie Burrage (baterie), care erau în turneu în Austria cu „Blue Brass Connection”. Am făcut o scurtă repetiţie cu ei şi în aproximativ 5-6 ore am realizat muzica de pe primul meu CD – „Black Sea”, apărut la TUTU Records (Germania).

Acesta a fost momentul în care mi-am dat seama că ideile, viziunea şi intuiţia mea au fost bune şi mi-a dat încredere şi m-a motivat să merg mai departe. Următoarea experienţă am avut-o cu bassistul american Ed Schuller şi cu trompetistul polonez Tomasz Stanko. În turneu fiind, au avut o zi liberă în Viena; întâlnindu-l pe Ed Schuller şi cântând cu el cu o seară înainte la un jam session, mi-am dat seama că trebuie să fac ceva cu el şi cu Tomasz Stanko. A doua zi ne-am întâlnit şi am repetat 2-3 ore, după care, în seara de 5 spre 6 decembrie 1991, am realizat muzica celui de-al doilea CD – „Dinner for Don Carlos” (TUTU). Trebuie să spun că am cântat acest program şi cu alţi muzicieni austrieci, şi cu bateristul francez Patrice Heral – cu care cântam deja de un an de zile. El ştia piesele, aşa că a fost destul de uşor să-l imprimăm cu Ed şi Tomasz. Am început pe la ora 21:00 şi am terminat pe la ora 03:00 dimineaţa, era ajunul lui Moş Nicolae, care a fost bun cu noi, am avut noroc şi de data aceasta!

În anii următori am avut ocazia să realizez câteva mici turnee şi să cânt şi să imprim din nou cu Ed şi Tomasz. Am realizat împreună 3 CD-uri la TUTU Records (următoarele fiind „Transsylvanian Dance” – 1994 şi „Viaggio Imaginario” – 1995). După aceste experienţe a urmat o colaborare cu bateristul american Idris Muhammad, care tocmai se stabilise în Europa şi locuia în Austria, cu care din păcate n-am reuşit să imprim în studio. Am însă câteva imprimări live cu el din cluburi, în arhiva personală. Una din experienţele cele mai deosebite – care a început în 1992 şi s-a încheiat în 1998 – am avut-o cu pianistul Mal Waldron.

Apoi o următoare colaborare cu totul specială a fost cu marele compozitor, aranjor şi dirijor, Gunther Schuller. În 1998, am imprimat cu el, cu Orchestra Radio (WDR) şi grupul Ed Schuller muzica lui Jim Pepper la Köln. Tot la acest proiect l-am cunoscut şi am cântat şi cu pianistul Kirk Lightsey. A apărut chiar şi un dublu CD la TUTU Records cu acest proiect. În 1999, am realizat la invitaţia Radioului Deutsche Welle din Köln un concert live din care s-a realizat CD-ul „Balkan Jazz” la casa de discuri Intuition din Germania. Formula acestui proiect l-a avut ca invitat pe trompetistul muntenegrean Dusko Gojkovich, basistul macedonean Martin Gjakonovski, chitariştii Norbert Scholly şi Geoff Goodman, percuţionistul indian Ramesh Shotham şi tânărul de 19 ani, englezul Tom Skinner.

Din 1999, am venit şi am cântat la festivalul de jazz din Braşov împreună cu saxofoniştii Charlie Mariano, cu Archie Shepp (2000) – căruia nu i-a mai venit formaţia, deci a venit singur, şi am realizat un program în duo, iar în 2001 am venit cu saxofonistul Lee Konitz. Una dintre cele mai reuşite şi mai frumoase experienţe am avut-o cu Jancy Körössy, proaspăt venit din Atlanta (SUA) la invitaţia mea pentru câteva luni (din octombrie până la mijlocul lui decembrie 2001). După aceste concerte şi imprimări în duo, cvartet şi în cvintet împreună cu Lee Konitz, Jancy s-a hotărât să revină în Europa. Am realizat împreună multe imprimări live şi de studio, din care până în prezent au apărut 4 CD-uri şi vor mai urma şi altele.

Ce ne poţi spune despre primii ani de ucenicie în preajma lui Dan Mândrilă?

N.S.: Cântatul alături de saxofonistul Dan Mândrilă a fost o şcoală foarte bună şi utilă pentru mine. Rareori am cântat împreună la tenor, căci experienţa şi energia pe care o avea… mă cam intimida! Am cântat mai mult la sax sopran şi bas clarinet, ceea ce era o cu totul altă culoare, însă stilistic eram puţin cam îndepărtaţi, el venind mai mult din mainstream, pe când eu şi Mircea încercam altceva, ECM, Beirach-Liebmann, Jarrett-Garbarek etc. (dar fără mare succes…) Îmi pare rău că n-am avut inspiraţia să cânt şi la sax alto… practic ar fi fost exact formula „Quintetului Bucureşti”, unde Ştefan Berindei cânta la sax alto.

A fost o perioadă foarte intensă, multe concerte, festivaluri, din păcate prea puţine imprimări, dar timpul nu-i pierdut, o să încerc să recuperez ceea ce am imprimat împreună pentru un posibil CD. Dan Mândrilă a realizat cele mai bune imprimări împreună cu Richard Oschanitzky şi chiar cu Jancy Körössy. Asta se întâmpla între anii 1965 şi 1975, când s-a desfiinţat şi Quintetul Bucureşti. Începuseră câteva colaborări cu muzicieni din Europa de Est precum Dusko Gojkovich şi mulţi alţii însă problemele de viză şi paşaport l-au împiedicat să continue o carieră internaţională… Cea mai valoroasă imprimare a sa rămâne „Dublul concert pentru pian, saxofon tenor şi orchestră”, realizat împreună cu Richard Oschanitzky – compozitor şi pianist, în 1969, la Leipzig!

(Interviul poate fi citit integral din revista Jazz Compas ediția tipărită, nr. 3)

Despre saxofonistul Nicolas Simion:

Saxofonistul, compozitorul și șeful de formație Nicolas Simion, născut la 15 iunie 1959, în Dumbrăvița, zona Brașovului, și-a început studiile muzicale la Liceul de Artă din Brașov și le-a continuat la Conservatorul bucureștean, pe care l-a absolvit în 1983. Ulterior, a studiat dirijatul cu Constantin Bugeanu și compoziția cu Nicolae Coman. Autodidact și poliinstrumentist, a cântat la saxofon, bass-clarinet, taragot și flaut și s-a afirmat în jazz începând din anii ’80. Între 1981 și 1988 a activat în România, iar în 1985 a fondat formația „Opus 4”, alături de unii dintre cei mai importanți muzicieni de jazz ai perioadei. În paralel, a colaborat cu orchestre simfonice din Brașov, Târgu Mureș, Bacău, Sibiu, Ploiești și cu Orchestra Radio din București.

După o experiență dificilă legată de obținerea vizei pentru Festivalul „Jazz Jamboree” de la Varșovia, Simion a decis să își continue cariera în afara României. A devenit unul dintre cei mai apreciați saxofoniști și improvizatori români pe scena internațională, colaborând cu muzicieni precum Charlie Mariano, Archie Shepp, Lee Konitz, Mal Waldron, Dusko Gojkovich, Tomasz Stanko, Idris Muhammad, Lonnie Plaxico și mulți alții. Concertele și turneele sale l-au purtat în numeroase țări din Europa, Asia și Statele Unite, iar discografia sa depășește 50 de albume, fapt care l-a consacrat drept unul dintre cei mai prolifici muzicieni români de jazz.

În 2004, Nicolas Simion a fondat casa de discuri „7Dreams Records”, prin care și-a promovat propriile creații și interpretări, dar și opera unor importante personalități ale jazzului românesc. Printre proiectele sale se numără albume dedicate lui Jancy Körössy și Richard Oschanitzky, precum și reinterpretări ale creațiilor lui Johnny Răducanu. A avut un rol important în readucerea în atenția publicului a unor lucrări fundamentale ale jazzului românesc, inclusiv „Dublul concert pentru pian, saxofon tenor, orchestră simfonică și big band” de Richard Oschanitzky, pe care l-a interpretat alături de pianistul Florian Weber. În calitate de compozitor, a creat lucrări pentru formații de jazz, orchestre simfonice și ansambluri corale, printre care „Canzoniere Sacrale”, „Hommage à Richard Oschanitzky” și „Ecouri de la Rășinari”.

Activitatea sa artistică i-a adus numeroase distincții, între care „Theodor Körner Förderpreis” acordat de Ministerul Culturii din Austria, „WDR Jazz Preis” pentru improvizație, Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și premii internaționale pentru compoziție. Prin activitatea sa de interpret, compozitor și producător discografic, Nicolas Simion a contribuit decisiv la promovarea peste hotare a jazzului românesc și la valorificarea moștenirii unor mari muzicieni precum Jancy Körössy, Richard Oschanitzky și Johnny Răducanu. Este considerat unul dintre principalii reprezentanți ai jazzului românesc pe scena internațională și un continuator al tradiției de construire a unei identități stilistice distincte a jazzului românesc.

de Cătălin Milea