Jazz Compas

„Beyond jazz” de generație tânără, la Cluj

Recent, dinamica asociațiune impresarială clujeană Notes & Ties a propus publicului clujean un nou concert aparținând unui domeniu pe care terminologia anglo-saxonă l-ar plasa probabil sub genericul beyond jazz. „Motorul acțiunii” au fost junii membri ai cvartetului de coarde The Mood: Vlad Baciu / vioara întâi, Dariu Cifor / vioara a doua, Cristian Suărășan / violă, Andras Vilhelem / violoncel. Ei le-au avut ca invitate speciale pe Luiza Zan și Elena Mindru, ambele laureate ale teribilului concurs al tinerelor talente jazzistice de la Montreux (la ediția din 2004 Luiza, iar la cea de anul trecut Elena). Cu excepția Luizei Zan, formată la „clasa de vocaliste” condusă de pianistul Romeo Cosma la Conservatorul din Iași, toți ceilalți interpreți sunt absolvenți ai Academiei de Muzică G. Dima din Cluj. Nu se poate trece cu vederea faptul că  Elena Mindru avu șansa de a fi descoperită, pe când era încă elevă, de către uluitorul detector de talente Stefan Vannai, cel cu care am împărtășit responsabilitățile Modulului de Jazz al Academiei de Muzică G. Dima de la înființare (1997) şi până în prezent. Mărturisesc că, atunci când eficienta doamnă purtatoare de nume fenician Ioana Baalbaki m’a solicitat – în numele organizatorilor – să prezint spectacolul, am avut un oarecare frison de anxietate: mă temeam ca îmbinarea dintre profilul preponderent clasic al cvartetului și orientarea spre expresia muzicală spontană a celor două cântărețe să nu dea naștere cine știe căror inadecvări în actul interpretării. Din fericire, succesul concertului avea să depășească orice așteptări. În prima parte The Mood a interpretat piese din repertoriul „muzicii erudite”: o secțiune a Cvartetului America de Antonin Dvorak, Duetul florilor din opera Lakmé de Delibes și Company de Philip Glass. De la academismul îmbibat de romantism al compozitorului ceh, la stilizările orientaliste ale celui francez și la ingenioasele structuri repetitive ale minimalistului american, cei patru „cordari” s’au mișcat cu imparabilă eleganță, etalând o muzicalitate extrem de suplă, indiferent de genul sau stilul abordat. Această suplețe avea să se accentueze pe măsură ce programul avansa. O consistentă secțiune fu dedicată revizitării tango-ului: mai întâi Por una cabeza de Carlos Gardel, o piesă clasică a acestui tip de muzică (a cărei paternitate continuă a fi disputată între metropolele Montevideo / Uruguay și Buenos Aires / Argentina). Apoi două savuroase reformulări în spiritul și litera tango-ului, datorate unui pasionat al acestui limbaj muzical, violonistul-compozitor Michael McLean (născut în 1952 în California). Bineînțeles, nu putea lipsi creatorul stilului tango nuevo, Astor Piazzola, interpretat de către clujeni cu acuratețe și empatie.

(Dariu Cifor, Vlad Baciu, Luiza Zan, Elena Mindru, Cristian Suarasan, Andras Vilhelem, Norbert Halmagyi, Daniel Dumitrana)

În partea a doua, au urcat pe scenă cele două soliste vocale, Luiza Zan și Elena Mindru, ambele justificându-și pe deplin premiile de care au fost aureolate la Montreux. Ele au interpretat, alternativ, câteva arhicunoscute standards, reușind să depășească, prin expresivitate debordantă dar bine temperată, limitările convenționalismului mainstream. Totodată, cele două șarmante protagoniste știu să își impună personalitatea asupra materialului muzical – un lucru deloc facil în zilele noastre, când vocalistele de jazz apar inflaționar pe întreaga Planetă și au tendința de a se manifesta quasi-nediferențiat.

Anumite elemente mă determină chiar să cred că acest concert merită un loc aparte în istoria jazzului românesc. Cei vreo 800 de spectatori care au avut inspirația să accepte inopinata propunere a Asociației Notes & Ties au asistat, de fapt, la consacrarea unui schimb de generații: Aura Urziceanu și Anca Parghel, divele care marcaseră jazzul din țara noastră în ultimele patru decenii, par să-și fi găsit finalmente două demne urmașe. În cazul Elenei Mindru, filiația pe linia Urziceanu e mai evidentă, în timp ce Luiza Zan proiectează versatilitatea regretatei Anca Parghel spre inedite orizonturi. De altfel, Luiza nu s-a sfiit să interpreteze convingătoare versiuni proprii ale unor piese de factură pop, precum Sweet Dreams (cântată în original de Annie Lennox), What a Wonderful World (Louis Armstrong), La vie en rose (Edith Piaf), sau chiar o arie precum Habanera de Bizet, aceasta din urmă în deplin acord cu tradiția belcanto. Pe întreg parcursul aventuroasei serate, cele două primadone au beneficiat de rafinatele acompaniamente furnizate de cvartetul The Mood, căruia – pentru o necesară infuzie de swing – i s-au alăturat contrabasistul Daniel Dumitrana și bateristul Norbert Halmagyi. Printre atâtea aranjamente captivant-învăluitoare mi-a atras atenția și acela al tânărului compozitor de origine sătmăreană Dan Variu, ex-student al Modulului de Jazz, ceea ce denotă că talentele cizelate acolo nu se limitează doar la arta interpretării. Demne de remarcat au fost, de asemenea, inspiratele pasaje improvizatorice  ale violonistului Dariu Cifor, care au conferit un plus de dezinvoltură formației instrumentale. La urma urmelor, am senzația că prezența unui cvartet de coarde în locul unei formații convenționale de tip combo a stimulat însăși prestația vocalistelor, obligându-le să iasă din schematisme comode; iar, pe de altă parte, un public mai puțin acomodat la jazz și-a dat seama de polivalența acestui gen, care abia a împlinit un secol, dar reprezintă o forță motrice pentru creativitatea muzicală contemporană.

A rezultat un spectacol debordând de energii juvenile, saturat de subtilități armonice și nuanțări ale dinamicii vocal-instrumentale, spre deliciul publicului avid de muzică bună. Însăși concepția unui asemenea concert eclectic e aptă a cuceri noi categorii de melomani – în primul rând pe cei tineri, expuși de ani de zile unor imunde bombardamente mediatice, excretate din cinismul „cotelor de audiență”.

un articol de Virgil Mihaiu

Pentru detalii ne puteţi contacta la adresa  redacţiei  Jazz Compas