Jazz Compas

Nik Bärtsch şi-o orchestră fără nume…

sau

Cum se naşte groove-ul

Cred că există în noi o nevoie ancestrală de maeștri. Trebuie să apară în viața fiecăruia, la un moment dat, un personaj care să te îndrepte pe un drum, să-ți dea o confirmare, să te învețe ceva anume. Când o astfel de întâlnire se petrece, bucuria e reciprocă de ambele părți. Sentimentul apartenenței la o anume rădăcină comună de simțire, de gândire nu este diminuat de vârstă, experiență etc. Starea de a învăța este prezentă în ambele personaje, iar maestrul și elevul său, împărtășesc unul dintre rarele momente de comuniune inter-umană.

Sună poate prea abstract, poate prea emfatic. Eu voiam să vă vorbesc doar de un concert, din prima seară a festivalului Jazz in Church. Elvețianul specialist în pian, compoziție modulară, zen și aikido – Nik Bärtsch, deja un obișnuit al scenelor de jazz din România, a fost invitat pentru un recital. Pentru a interpreta lucrarea Two Three, comandă a Zurich Chamber Orchestra, a avut nevoie de o orchestră de coarde. Iar aceasta a apărut! A fost formată fără alt fond la dispoziție decât dorința unor tineri de a cânta, de a lua parte și de a crea ceva memorabil. Se pare că alte uși au fost închise. Aceasta s-a deschis!

O orchestră fără nume, dar cu groove. O orchestră fără buget, dar cu sunet puternic, cu vână. O orchestră de coarde care vibra la fiecare impuls venit din partea dirijorului-pianist. O orchestră care simţea intuitiv spiritul stravinskian, culoarea armonică bartokiană, înţelegea pulsaţia unei muzici de ritual urban care, bazată pe câteva structuri minimaliste poate declanşa o stare de meditaţie lucidă.

O orchestră de tineri care i-a surclasat cam la toate nivelurile pe colegii zurichezi care, deși plătiți gras și mandatarii lucrării, n-au știut să se bucure de această colaborare până la capăt. Nik Bärtsch, surprins încă de la prima repetiție, a găsit exact limbajul cu care să le vorbească muzicienilor, primind și din partea lor sugestii, făcându-i să înțeleagă diferitele nuanțe și accente pe care le dorea pregnante în sonoritatea de ansamblu. Era vigilent, auzea tot, dar își păstra mereu calmul; cerea precizie, dar mereu cu zâmbet și cu deschidere sufletească. După doar trei zile de repetiții, concertul a decurs mult mai bine decât se așteptau toate părțile implicate – Nik, Sha (saxofonistul Ronin), Mats Eser (marimba), orchestra, organizatorii, publicul.

Acest ansamblu, creat pentru un singur concert, fără ca muzicienii să mai fi cântat înainte împreună, cunoscându-se din Universitate sau din cercuri și scene alternative, e unul dintre miracolele care se pot petrece în București, în materie de muzică. Se poate întâmpla în această Capitală să ai nevoie de ceva anume, să întrebi doar, să propui și să se întâmple. Tinerii, mai ales, au o deschidere extraordinară. Spiritul colaborării este în fierbere și este un timp prielnic pentru a se crea entități care, ulterior, să dezvolte proiecte, idei, mult mai stabile. Așa aș vrea să se întâmple și cu orchestra pentru care Nik Bärtsch a jucat rolul de maestru spiritual și artistic în această nebunie declanșată de scopul unui concert în prima ediție a Jazz in Church.

Prezența lui la București a suplinit și ceea ce era deficitar la nivel de învățământ local. Cu hainele sale negre, cu figura luminoasă, cu aura de excentric ascet al erei globale, Nik Bärtsch s-a impus în fața tinerilor. Cu entuziasmul lor, cu știința, cu devotamentul, cu spiritul muzical, ei, la rândul lor, l-au cucerit până la capăt.

Felicitări Mihai Balabaș (coordonatorul grupului), Marina Pingulescu, Olga Berar, Corina Gheorghe, Alexandra Milea, Michael Acker, Iulia Smeu, Andreea Tanislav, Mihai Any Clara, Anca Pavel, Andreea Retegan, Corina Ciuplea, Flaminia Nastai, Daniel Dumitrana.

P.S.: în plus, sunt bucuroasă că, la acest concert, eu am dat paginile!

(orele de citire de partituri de la școală se pare că au ajutat 🙂

foto Corina Ciuplea

articol de Maria Balabaș

Pentru detalii mă puteţi contacta la adresa  redacţiei   Jazz Compas