FEBRA Festivalului de la GARANA 2014

„Dacă măsura succesului înseamnă să aştepţi un an întreg ca să-ţi revezi prietenii, fremătând de nerăbdare spre sfârşit, să te îmbrăţişezi cu oameni abia cunoscuţi, să schimbi cadouri ce te leagă prin muzică de oameni, să-ţi promiţi vizite pe care să le şi faci, dacă el înseamnă să fii parte a unei înfrăţiri generale, al cărei semn distinct este lipsa totală de violenţă, atunci festivalul de la Gărâna a fost un imens succes” mărturisea Adriana Cârcu (scriitoare, critic All About Jazz). Febra festivalului de la Gărâna 2014 a  început… Cea de-a 18-a ediție Gărâna Jazz Festival are loc între 10-13 iulie 2014 în legendara Poiana Lupului de la Gărâna.

Devenit o tradiție, iubitorilor jazzului li se oferă și anul acesta un line-up de excepție.  Poiana va fi spațiul de desfășurare a unor proiecte de referință pe plan mondial. Fani veniți din toate colțurile Europei vor cunoaște atmosfera inegalabilă a acestui regal jazzistic unic în Romania și în lume.

Pentru acest eveniment, biletele de o zi costă 80 de lei, iar abonamentele (4 zile) costă 300 lei. Mai multe detalii despre festival, cazare, rute, etc. aflati la http://www.garana-jazz.ro/

Dave Douglas

10 IULIE     

Adam Bałdych Imaginary Quartet (Polonia)

Andy Sheppard Trio Libero (Anglia, Franța)

Dave Douglas — The Riverside Quartet (S.U.A.)

Marius Neset Quartet  (Norvegia)

Elena Mindru

11 IULIE

Elena Mîndru Finnection (România, Finlanda)

Joey DeFrancesco Trio (S.U.A.)

Ulf Wakenius Band Suedia (Danemarca)

Arve Henriksen Band (Norvegia)

Arve Henriksen

    12 IULIE

Tiberian/Dahlgren/Betsch „Both Sides of the River” (România, S.U.A.)

Pedro Negrescu Trio (România, Ungaria)

The Crimson ProjeKCt (S.U.A.)

Kimmo Pohjonen (Finlanda)

Mike Stern

13 IULIE

JazzyBit (România)

Mike Stern / Bill Evans Band (S.U.A.)

Tom Harell „Colors of a Dream” with Esperanza Spalding (S.U.A.)

Stian Westerhus (Norvegia)

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: