JAZZ IN CHURCH 3-6 aprilie la Biserica Luterană

După un prim festival Jazz in Church ‘sold-out’ Jazz.ro anunţă a doua ediţie a acestui festival unic în România.
‘Jazz in Church Festival’ va avea loc în perioada 3-6 aprilie 2014, gazda festivalului fiind Biserica Luterană.

JinCFestivalul va include atât proiecte de jazz, cât şi muzică contemporană. Publicul meloman va avea ocazia să asculte artişti consacraţi, ca Michael Portal (clarinet, Franţa) – unul dintre părinţii jazz-ului modern francez; Irene Schweizer (pian, Elveţia) şi Pierre Favre (tobe, percuţie, Elveţia) – unul dintre cele mai longevive parteneriate în jazz, datând din 1966, format din doi titani ai improvizaţiei libere; John Potter (voce, Marea Britanie) – membru în Hillard Ensemble timp de 18 ani, acum este implicat în “Downland Project”, un proiect ECM de reinterpretare în cheie contemporană a cântecelor renascentiste, primul lor album primind distincţia Sunday Times pentru albumul anului.

Pe scena din Biserica Luterană vor urca şi muzicieni în curs de afirmare mondială, ca Vincent Peirani (acordeon, Franţa) – cea mai promiţătoare tânără stea a jazz-ului francez; Marcin Masecki (pian, Polonia) – bursier la Berklee şi unul dintre cei mai activi tineri pianişti europeni  sau Zsofia Boros (chitară, Ungaria) – tânără debutantă la ECM cu albumul “En Otra Parte„.

Preţul unui bilet este de 75lei pe seară sau 225 lei abonament pentru cele 4 seri, disponibile online pe Eventim.ro şi în reţelele magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Domo, şi în librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

_________________________________________________________________________________

Jazz Compas Live pe 28 februarie Sala Arcub

Două spectacole în aceeaşi seară,  SORIN ZLAT TRIO – Monaco Jazz Grand Prize
***
MIRCEA TIBERIAN & NADIA TROHIN – La margine de Bucureşti
După cele 2 concerte vă invităm la un afterparty în foaierul sălii Arcub! Cele două recitaluri vor  avea loc pe 28 februarie 2014, orele 20:00 şi 21:00. ‘Jazz Compas Live’ va continua apoi până la miezul nopţii cu un party de jazz! Bilete pe Eventim.ro

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: