Jazz Compas

Muzica vorbeşte mai bine decât cuvintele mele. Însă, concertul Tigran Hamasyan de la Bimhuis, Amsterdam, merită amintit înaintea interviului cu acest pianist care la numai 26 de ani dovedeşte multă maturitate în discursul său muzical. Strălucirea felului său de a cânta la pian şi compoziţiile vizionare trec aproape neobservate pe lângă muzicalitatea şi talentul care-i uimesc pe toți cei care vin la concerte. Până şi cele mai mici fragmente ale compoziţiilor sale sunt organic construite, iar pianistica sa este o imagine actuală a unui întregi istorii a jazzului. L-am întrebat în interviu cât de mult studia la pian, chiar când era copil; mi-a răspuns că tot timpul lui îl dedica acestui instrument și că așa se-ntâmplă și-acum. Sofisticată şi de multe ori delicată, păstrând un echilibru între cântatul free, părţi de solo şi secţiuni scrise, muzica lui surprinde ascultătorul. Democratic – astfel de compoziții oferă posibilitatea şi celorlalţi membri ai grupului să iasă în evidenţă. Fiecare dintre ei işi abordează instrumentul cu o mare uşurinţă depăşind limitele lumii acustice şi explorând universul analog şi efectele audio digitale.

Vocea lui Areni Agbabian învăluită într-o aură a purității angelice, Charles Altura desfășurând pe ghitara sa volubititatea şi fluiditatea unui instrument de suflat, Chris Tordini aflat în posesia unui arsenal de sunete şi groove-uri de bas, bateristul Arthur Hnatek al cărui timing ar face invidios orice ceas elveţian – toţi au amplificat viziunea muzicală a lui Tigran.

Reacţia publicului de la Amsterdam a fost explozivă iar grupul nu a putut să reziste să nu cânte încă 2 bisuri.  Un concert la Bimhuis pe care o să mi-l amintesc cu siguranţă de acum încolo. După sound check am avut plăcerea sa particip la o discuţie-interviu alături de un jurnalist olandez. Prezenţa lui Tigran m-a surprins prin  modestie, echilibru şi calm, cu doar 1 oră înainte de începerea concertului.

[Iată câteva fragmente din acest interviu]

Care e legătura ta cu muzica armeană? Cum pătrunde ea în muzica ta?

T.H: Am descoperit-o când aveam 13-14 ani. Până atunci eram fascinat de bebop. Îmi amintesc că am mers la o petrecere cu unchiul meu și acesta avea diverse albume ale lui Keith Jarrett și Jan Garbarek pe care le-am ascultat atunci și mi-am dat seama că, deși e muzică improvizată, are un cu totul alt limbaj decât bebop-ul, o altă narativitate. E inspirată de folclor, poate. Asemenea lui Coltrane în ultimii ani. Era un sunet diferit, care-mi plăcea, dar pe care nu-l înțelegeam deloc. A fost primul pas în afara bebop-ului și primul pas în a-mi pune întrebări despre cum sună muzica armeană.

Armenia are și muzică clasică, are o tradiție folclorică bogată? Înveți în continuare sau te îndrepți spre altceva?

T.H: Nu, învăț mult și nu cred că voi putea acoperi vreodată bogăția aceasta de idei din muzica tradițională.

Dar ce zici de muzica de nuntă?

T.H: Hmmm… ce se-ntâmplă acum nu e tradițional armean. Muzica tradițională aproape s-a pierdut, e prezentată ca într-un muzeu. Nu mai trăiește aproape deloc. Foarte rar mai găsești petreceri adevărate, în care să se cânte real. Eu încerc să mă duc direct la rădăcini și nu să mă mulțumesc cu suprafețe. Caut și mi-e foarte greu să găsesc ceea ce este real. Abia după aceea încerc să creez altceva din această informație. Dar e o călătorie îndelungă și multe lucruri au fost distruse în timp.

Cum privești jazzul american mainstream?

T.H: E o muzică foarte bună. În același timp în care i-am descoperit pe Keith Jarrett și Garbarek, i-am descoperit pe Miles Davis și Cvintetul său și pe George Coleman, a fost o revelație, ceva uriaș, am petrecut ore în șir ascultând albumele lor.

Dacă ai putea ca, la o petrecere, să inviți trei persoane care nu mai sunt în viață, care ar fi ele?

T.H: Uh…. Mozart (se gândește), Părintele Komitas și Mher Mkrtchyan – un actor armean fabulos.

Dacă ai avea șansa de a invita 3 muzicieni în viață să cânte cu tine în trupă, pe cine ai alege?

T.H.: L-aș căuta pe chitaristul de la Meshuggah, Fredrik Thordendal, aș căuta un cor armean numit Hover și, de asemenea, aș cânta cu Zakir Hussain (ca să nu spun de Jan Bang pentru că s-a întâmplat deja)
Ai mai cântat în România până acum? Ce aşteptări ai pentru concertul din 17 octombrie de la Sala Radio?

T.H.: Nu. E prima dată. Sunt foarte entuziast şi sunt sigur că o să fie fain, sunt pozitiv în sensul ăsta!

Ai vreun mesaj pentru cititorii Jazz Compas şi pentru publicul din România?

T.H.: Vom cânta muzica noului meu album Shadow Theater, plus câteva compoziţii noi şi nu va fi jazz acustic.

(ne spune Tigran cu un zâmbet cald, apoi râzând)

Fragment din interviul realizat de Alex Simu

Veţi putea citi acest interviu integral în ediţia a 2-a tipărită a revistei Jazz Compas care va apărea în curând!
Dacă încă nu aţi achiziţionat numărul 1 din Jazz Compas o veţi putea face la
Sala Radio, 17 octombrie, dublu concert Tigran Hamasyan şi Vijay Ijer

Programul evenimentului:
Ora 19:00-Acces public
Ora 19:30- Vijay Iyer Trio
Ora 20:30-21:00-pauză
Ora 21:00-Tigran-Shadow Theater
Biletele pentru acest eveniment costă 75, 115, 135 de lei, în funcţie de categorie şi vor putea fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe http://www.eventim.ro

Tigran Hamasyan (stânga imaginii) şi Alex Simu
(Bimhuis 4 oct, 2013)