Jazz Compas

Rubrica Ideea Saptămânii este o pagină pe care revista Jazz Compas o pune la dispozitia artistilor care doresc sa exprime un punct de vedere, sa publice un articol, eseu, etc. Jazz Compas nu este co-autor la conţinutul acesteia.

–––––––

prezentată de Diana Delfin
RUSCONI la Ethno Jazz Chișinău 2013

Am plecat anul acesta la Ethno Jazz  Chișinău cu temele făcute. Așa fac mereu când merg la festival, aleg un artist din tot programul pentru a-l studia. În ediția a XII-a din anul acesta, cei care mi-au atras atenția imediat au fost Rusconi. Cred că a fost ceva mai întâi vizual și apoi și auditiv: “simpatici baieţi” m-am gândit eu și am dat un ‘search’ să văd ce găsesc. Am găsit ultimul lor album “Revolution” din 2012 care se poate downloada gratis de pe Bandcamp pentru prețul pe care îl consideră fiecare să-l plătească.

Şi atunci mi-a plăcut de ei și mai mult…

Rusconi sunt trei tineri muzicieni din Elveția: Fabian Gisler (contrabas, chitară electrică), Claudio Strüby (tobe) și Ștefan Rusconi (piano, voce, fluierat) care au avut concerte în multe țări din Europa și Asia dar cel mai aproape de România au ajuns în Cehia și acum  în Moldova. Tineri, plini de energie, talentați, cei trei formează la ora actuală unul dintre cele mai de succes grupuri din Elveția, cu câteva videoclipuri premiate de Festivalul de Film Solothurner (important festival de producție de film din Elveția).  Până să-i ascult live le-am downlodat cele 4 albume, dar întotdeauna fireşte, experiența unui concert în sine este mult mai puternică.

A venit ziua concertului cu Rusconi cântând înaintea marelui Richard Galliano. Lumina era mult mai difuză decât în prima zi a festivalului ceea ce a creat o atmosferă intimă și chiar mai potrivită pentru muzica lor. O muzică pe care nu o pot încadra într-un gen anume, un jazz cu un sunet modern, ușor psihedelic, cu trimiteri la free rock și pop, groove, improvizații și efecte electronice, o muzică melodioasă care te prinde repede.  Cei trei erau foarte naturali, aveau momente când schimbau instrumentele şi s-a simțit acea chimie între ei, fenomen pe care l-am văzut rar la alte grupuri. Și asta nu întâmplător, Ștefan mi-a spus că, deși trupa se numește după numele lui de familie, el nu consideră că este trupa lui, fiecare contribuie cu idei și comunicarea e esențială pentru grup.

A fost interesant să observ că foloseau și anumite efecte vizuale pe scenă. Nu, nu va gândiți la un  proiect electronic-modern cu visuals. Chiar deloc. Atunci când unul dintre instrumentişti avea o pauză într-o piesă, se plimba pe scenă, aceste plimbări lejere care veneau de la sine făceau publicul să fie și mai atent la ce se întâmplă întrebându-se: “de unde vin aceste sunete și cine a mai rămas să cânte la instrumente?”

Mă impresionează când muzicienii vin cu ceva “al lor”, când, bazandu-se pe ce au adus deja pionerii genului crează o muzică ce surprinde, nu neapărat prin complexitatea ei ci prin compoziția, frazarea și structura ei. M-a atras întotdeauna muzica pe care mi-e greu să o descriu în cuvinte și care îmi dă în schimb o senzaţie puternică, sunetele care mă scot din starea sau gândurile pe care le-aş fi avut înainte de concert. Muzica trece prin tine și nu-ţi mai lasă nici un spațiu pentru a gândi, timpul se oprește și totul e doar prezent, fără trecut sau viitor. Încă de la a 2-a piesă mi-am zis: “baieţii ăștia sunt de Gărâna! Cu siguranță multor prieteni de-ai mei din România le-ar plăcea să-i asculte”.

–

foto de Mircea Albuţiu