SSTrio face încă un pas pe scena internațională de jazz
După un an plin de activitate și concerte în festivaluri importante, cum ar fi JazzShowCase – Budapesta, GreenHours JazzFest, Arcub Open Air – ambele în București precum și JazzTM – Timișoara; Sebastian Spanache – pian, Csaba Santa – contrabas și Radu Pieloiu – baterie vor face un pas important pentru istoria grupului, cu acest turneu fiind cu un pas mai aproape de scena de jazz europeană/internațională. Trioul timișorean va susține 6 concerte în afara țării, pentru promovarea albumului HUMANIZED.

„Pentru acest trio aflat la primul album – și sperăm în continuă ascensiune – Humanized reprezintă un important punct de referință, probabil una din cele mai bune apariții discografice ale acestui an.” Jazz Compas – Revista de jazz și muzică improvizată
Grupul va poposi în câteva capitale, cum ar fi Bratislava, Budapesta sau Belgrad precum și în orașe importante pentru scena europeană de jazz, cum ar fi Cracovia și Vroslav (ambele în Polonia). Clubul PiecArt din Krakovia a invitat trioul pentru a susține două concerte în două seri consecutive pe scena PiecArt. În cadrul turneului se va promova albumul HUMANIZED, album care a fost lansat în Romania în data de 24 mai, iar acum, acesta va fi prezentat pentru prima oară în fața publicului european:
––
1 Sept – Cekaonica Jazz Club – Beograd
3 Sept – Hlava 22 Music Club – Bratislava
4 Sept – Collosseum Jazz Caffe – Wroclaw
5 Sept – PiecArt Acoustic Jazz Club – Krakow
6 Sept – PiecArt Acoustic Jazz Club – Krakow
8 Sept – A38 Club – Budapest
––
––
Un fan declarat al trio-ului este cunoscutul muzician timişorean de jazz Toni Kühn care este convins că cei trei tineri muzicieni vor avea o carieră de succes. Le dorim ca acest turneu să le aducă mulți simpatizanți și în afara țării, SSTrio să facă astfel un pas hotărât pe scena internațională de jazz.
Excelent!