Jazz Compas

În seara aceasta am avut ocazia unei audiții inedite pe terasa de la Green Hours, din centrul capitalei, o scenă devenită celebră în ultimii 20 de ani pentru găzduirea atâtor muzicieni de notorietate ai jazzului românesc și internațional.

Am mers la concert cu speranța că voi asculta un jazz de avangardă. N-a fost chiar așa. Muzica pe care am auzit-o a fost într-adevăr improvizată (aproape integral, cu excepția piesei ”So Simple”, compoziția lui Mircea Tiberian), o muzică ce ”nu are teme”, după cum chiar protagonistul declara. În același timp, claritatea discursului celor trei muzicieni era așa de frapantă în unele momente, încât apariția temelor era aproape inevitabilă.

Un concert cu formă circulară, în care publicul a putut conștientiza fiecare moment al călătoriei muzicale. În timp ce în prima jumătate a concertului fiecare motiv a fost enunțat, prelucrat, dezvoltat, secvențat , în a doua jumătate, muzica parcă se năstea de la sine, ca într-un ”genesis continuum”… Aproape că nu te-ai fi așteptat să asculți un jazz ATÂT de actual! Contrabasistul Michael Acker a contribuit la perfecta coagulare a ansamblului – aducând o sonoritate metalică prin folosirea arcușului, însă pe momentele culminante, experiența lui Betsch și-a cerut tributul. De departe vedeta acestei săptămâni, bateristul John Betsch demonstrează ingeniozitate la nivel ritmic, continuând tradiția școlii americane de jazz cu intervenții proprii idiomului.

Trio-ul lui Mircea Tiberian alături de Michael Acker și John Betsch ne-a oferit o viziune alternativă asupra lumii: momentele de intensă reverie sau (spre final) de transă psihologică care dau senzația de atemporalitate (însă fără pretenția de a emite vreun adevăr unic în plan muzical ) îi consacră lui Mircea Tiberian (dacă mai era nevoie) poziția de formator al unei școli, cu tendințe spre transcendența genului. Marcată de o reală colaborare între cei trei muzicieni, formula este cât se poate de relevantă în vederea formării unei școli autohtone a trio-ului de jazz. Ar fi păcat să nu înregistreze mai mult împreună.

Articol realizat de Suzana Lașcu