Jazz Compas

Rubrica Ideea Saptămânii este o pagină pe care revista Jazz Compas o pune la dispozitia artistilor care doresc sa exprime un punct de vedere, sa publice un articol, eseu, etc. Jazz Compas nu este co-autor la conţinutul acesteia.

–––––––

De cîteva bune decenii de cînd mă străduiesc să promovez prin toate mijloacele disponibile nobila artă a jazz-ului, doar o singură dată am mai abordat cu vehement ton critic unele realităţi organizatorice ale domeniului de referinţă. Aceasta – întrucît  am considerat că în jazz, şi aşa evaluat drept un gen „de nişă”, ai săi practicanţi făcînd serioase eforturi de a supravieţui concurenţei cu producţiunile de un gust îndoielnic (citiţi „facile”) ale muzicii comerciale, ei bine, numai de sterile dezbateri contradictorii şi înfruntări de orgolii mărunte / demnităţi ultragiate nu aveam nevoie. Dimpotrivă, am opinat că se cuvin investite înainte de toate viabile modalităţi de susţinere, comunicare şi promoţie pentru reuşitele proprii genului, constînd în recunoaşterea valorii, a autenticităţii, a sincerităţii demersului artistic! Şi totuşi…

S-au întîmplat în vremea din urmă fapte şi atitudini reprobabile peste care nu se poate trece lesne cu vederea, decît cu riscul ca atare fracturi şi devieri de la o minimă etică profesională să se perpetueze, conducînd finalmente la situaţii certate cu normalitatea. Astfel, ştiut este că un disc de jazz reprezintă un memorandum artistic elocvent asupra unor împliniri valorice specifice unui anume moment, avînd capacitatea de a influenţa gusturi şi preferinţe. Că, prin urmare, trebuie îngrijit cu maximă responsabilitate, produsul sonor finit constituindu-se ca document de fixare temporală a nivelului atins. Cercetînd două producţiuni discografice de tip „compendiu” ale casei A&A Records din anii 2011 şi 2012, intitulate „Tribute To Mr. Jazz” şi „BEST ROMANIAN JAZZ 2013 – Tribute To Jancsy Korossy”, constatăm o serie de nepermise încălcări ale deontologiei profesionale; ba chiar putem estima (convinşi că nu exagerăm) cel de al doilea album, fără exagerare, drept un… fals în acte publice. Însă nu casa de discuri este cea vinovată – implicarea ei în editarea unor discuri de jazz fiind meritorie – ci iniţiatorul acestor CD-uri, Alexandru Şipa cel care se autodefineşte cu emfază „producător artistic”.

Să le luăm pe rînd. Apărut fără acordul moştenitoarei legale cu cel mai mare procent din drepturile de autor ale urmaşilor ilustrului dispărut, Antoaneta Creţu (nepoata lui Johnny Răducanu), discul „Tribute To Mr. Jazz” a inclus abuziv insemne ale defunctului precum facsimilul semnăturii şi un desen cu care uneori maestrul îşi însoţea autograful. În realitate, muzica albumului nu are – cu o singulară excepţie, miniatura de bass solo a lui Johnny Bota intitulată „Remember Johnny Răducanu” – vreo legătură cu personalitatea lui „Mr. Jazz of Romania” (cum îl denumea pe muzicianul nostru notoriul jazzolog Leonard Feather), ci este o compilaţie a unor înregistrări de la „Gala Premiilor de Jazz” din aprilie 2012. Nu avem nimic împotriva unor atare compilaţii şi nici nu este aici locul să evaluăm calitatea respectivelor Gale, dar credem că genericul discului corespunzător ediţiei din 2011, „Romanian Jazz Collection”, a fost mai oportun decît „agăţarea” în titlu a unui nume cunoscut doar din intenţia de a face CD-ul mai vandabil!!! Nemai vorbind de faptul că vocalista Luiza Zan a protestat public împotriva includerii în album a unor interpretări fără acceptul apreciatei cîntăreţe.

Să menţionăm de asemenea frecvenţa greşelilor de tipar, inadmisibile în cazul unei coperte de disc, precum ortografierea eronată a numelor lui Richard Rodgers, Michael Acker, Nicolas Simion (scris de două ori consecutiv cu „c” şi „ch”), Albert Tajti, Daniel Dumitrana, Mihai Sebastian, Raul Kusak, Vali SirBlues Răcilă, a titlurilor „The Masquerade Is Over”, „Watermelon Man”, ceea ce denotă o regretabilă neglijenţă a producătorului artistic. Oare să nu fi auzit el pînă acum că în limba engleză cuvintele din titluri apar cu iniţiale majuscule? Şi de ce nu ne miră faptul că atît de competentul critic de jazz şi demiurg de albume l-a confundat pe compozitorul Adrian Enescu cu… Adrian Enache, în notele de copertă la CD-ul acestuia „Bird in space”? În altă ordine de idei, ne-a ajuns la ureche „pe surse” ştirea că Alexandru Şipa a călătorit peste ocean pe banii Institului Cultural Român, la New York, la New Orleans etc. spre a prezenta specialiştilor americani „extraordinarul” disc „Tribute to Mr. Jazz” drept o veritabilă emblemă a jazz-ului autohton.

Ca într-o comedie a erorilor, de astă dată reală, dl. Şipa a recidivat anul trecut cu un nou „tribut”, folosindu-se postum de numele altui longeviv „monstru sacru” al jazz-ului românesc, Jancy Körössy (apropo, aceasta este ortografierea corectă a numelui marelui pianist şi compozitor, stabilită şi solicitată de muzicianul însuşi înainte de a trece în nemurire, nu cea de pe disc). Cu acest prilej aroganţa producătorului artistic a depăşit orice limită, permiţîndu-şi să blagoslovească coperta albumului cu genericul-bombă „Best Romanian Jazz” – fireşte, tot din raţiuni comerciale, de tipul „Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’ ”. Credeţi cumva că sub umbrela generoasei denominaţii s-au regăsit nume definitorii ale peisajului nostru jazz-istic actual de talia unor Marius Popp, Mircea Tiberian, Sorin Romanescu, Cristian Soleanu  şi alţii ca ei? Nici vorbă… cu excepţia lui Nicolas Simion (care după cîte ştim nu a autorizat prezenţa sa pe disc, dar cu toate astea a fost inclus cu o piesă de saxofon solo), în rest se fac auziţi tineri şi foarte tineri muzicieni de jazz, interpreţi meritorii dar care încă nu s-au ridicat la statutul presupus de apelativul „best”. Pe lîngă presupuşii „cei mai buni oameni de jazz” (?!?) apar sub acelaşi generic Mircea Bunea (ghitarist şi vocalist de rock-blues, nu de jazz-rock cum stă consemnat în notele de copertă) ori Marcian Petrescu, aparţinînd capitolului stilistic „Delta blues”.

Sufocat de admiraţie pentru infatuatul eu personal şi pentru fundaţia proprie despre care vorbeşte ca de altcineva, la persoana a treia), Alexandru Şipa califică acest disc drept cea mai mare realizare a sa, recurgînd cu aparenţă de… modestie la cuvîntul „perfecţiune”. Ne referim explicit la nimeni altcineva decît la un ins de recunoscută natură conflictuală, care a reuşit prin ani să se certe cu mulţi dintre exponenţii români şi străini ai jazz-ului. Mai nou revoltătoare a fost scena, postată şi pe Facebook, în care domnia sa a agresat (cu împingeri, înjurături, smulgeri ale poşetei) o femeie, ca şi episodul înfruntării cu Johnny Bota, la Gala Blues-Jazz 2013 de la Timişoara, Alexandru Şipa proferîndu-i public reproşuri celui care cu multă bunăvoinţă i-a asigurat cheltuielile de transport şi cazare.

                                                                                                       de Florian Lungu