Jazz Compas

Biserica din Brebu Nou este un loc cunoscut și frecventat din motive incidente. Ele sunt azi de natură acustică, dar în timpul concertelor care se desfășoară cu regularitate acolo, aspectul spiritual devine o componentă firească a stării de grație pe care ne-o conferă înnoit muzica. Așa cum, odată instalat în banca dată cu vopsea maronie, este imposibil să nu privești îndelung candelabrul ce coboară din cupolă ca un gigantic ciorchine de cristal, este la fel de greu ca gândul să nu te ducă la felul în care pemi, colonizați acum aproape 200 de ani în Munții Banatului, și-or dus traiul în acest sătuc de munte.

Anul acesta societatea Metarsis a invitat iubitorii de jazz la două concerte care continuă o frumoasă tradiție. Cel de sâmbătă 13 iulie, susținut de saxofonistul Nicolas Simion împreună cu chitaritul Sorin Romanescu, s-a numit Poveste improvizată și ne-a purtat prin locuri pline de farmec și zbucium.

Pregătirea pentru acest concert a fost făcută în aerul clar al dimineții, când trezindu-ne cu vrajă tonurilor sale prelungi, Nicolas Simion și-a încălzit instrumentul cu sunete pornite parcă să mângâie dealurile ce înconjoară Poiana Lupului. În biserică, în timp ce un fluture negru zboară sub unda luminoasă a cristalului în cercuri largi spre altar, saxofonul lui Simion își începe povestea pe tonuri de baladă care, preluând parcă zborul, mlădiază ascendent armonia iscată din acordurile încropite ale chitarei. Treptat chitara dublează tema în registru grav ca un cântec abia șoptit, în care pauzele vibrează. În piesa lui Jancsi Körössy, “Jocul cu mingea”, frazarea rotundă a saxului este marcată de accente de bas care treptat se leagă într-o țesătură melodică ce revine apoi în registrul sonor al chitarei.

Nicolas Simion interpretează o piesă la orgă, eliberând din tuburile de alamă acorduri uitate, însoțite, aproape inexplicabil, de sunetul saxului care se întâlnesc cu șoapta chitarei la jumătatea drumului – sub candelabrul ce se clatină cu sclipiri nou trezite. Chitara preia cântecul, dinamizând notă cu notă, ca într-un fermoar sonor, dialogul celor trei instrumente. În piesele care urmează, duo-ul dezvoltă un impro-session în care creativitatea, grefată pe un perfect simț al ritmului și al culorii, se combină cu o doză bună de umor.  Armoniile se conjugă într-un groove, unde neașteptatele și foarte inspiratele schimbări de registru și ruperi de tonalitate – atât de caracteristice lui Simion – devin pe rând strigăt de pasăre în zbor înalt, tânguit sfâșietor, bebop și iarăși cântec popular.

Concertul se încheie cu o adiere de sunete ce lasă în urmă sentimentul bun al unui dialog în care partenerii poartă viu pe mai departe inepuizabila poveste a Armoniei.

Duminică, Horea Crișovan și Adrian Dinu au transportat publicul într-un spațiu muzical ce, alături de câteva compoziții proprii, a circumscris o vastă zonă tematică locuită de Bach și Sting, de Villa Lobos, de Beatles și de Pink Floyd. Tonurile cu textură densă ale chitarei lui Horea Crisovan au cunoscut o vizitare cristalină în “Fragile”, cu tema sensibil modulată în adieri melodice și averse de ritm, la care instrumentul lui Adrian Dinu a adăugat un ecou grav, cu o intensitate ce răscolește amintiri și trezește regrete.

“Norwegian Woods” deschide o nouă lume armonică, îmbogățită de acorduri ce par izvorâte din însuși codrul nordic. În eluvii de sunet cald, dialogul corzilor se transformă în panglici de tonuri irizate, estompate în adâncimi misterioase, pentru a reveni apoi la lumină prin fine rezolvări cromatice care te pun în visare.

În notă clasicizantă, dar cu propețimea clară a unei dimineți la munte, cei doi muzicieni ne-au purtat într-un periplu nostalgic, în care acordurile complexe cu juxtapuneri de măsuri s-au îngemănat în ițe tonale, creind o țesătură sonoră cu delicate structuri armonice. O fericită însoțire de bacarole și danțuri, incantații și imnuri, în care temele s-au schimbat fluid și care au dus mereu cu sine aceeași sclipitoarea claritate a sunetului.

La fel ca in fiecare an, după concert, văzând oamenii care au ascultat recitalul întinși pe bănci și tolăniți în iarba din curtea bisericii, parcă mă încearcă iar regretul că nu am savurat acest festin muzical în dulce uitare, sub pomii umbroși.

foto de Richard Wayne
articol realizat de Adriana Cârcu