Gondi.

Partea II-a

C.M.: Pentru cei care nu știu, care e experiența ta cu celebra formație Phoenix?

E.G.: ”Eu am fost primul lor toboșar, am început cu ei pe vremea când  formația se chema Sfinții cu Moni Bordeianu, Cătălin Rotaru și Nicu Covaci. Am fost coleg de bancă cinci ani cu Nicu Covaci și tot timpul era pus pe concursuri, cine aleargă mai repede, cine înoată mai repede…”

Și cât timp ai fost cu ei și cum se face că n-ai mai continuat? Aveați multe concerte prin țară?

”Un an și ceva dacă nu mă înșel. Nu mi-au plăcut atitudinea de popstar și vedetismele. Nu ieșisem încă din Timișoara, cântam pe la licee…”

Mai ții legătura cu cei care au plecat sau cei cu care ai cântat pe vremuri ?

”Da, cu Paul Weiner, Marius Pop, Ion ”Tunțu” Baciu, Peter Wertheimer, Simion, Tony Kuhn, Ionel Bota, Garbis Dedeian și sporadic cu Dan Ionescu și Harry Tavitian.”

De Radu Goldiș ghitaristul ce îți amintești ?

”Am cântat cu el și cu Johnny, cred  că avem și un disc. A plecat foarte tânăr; a cântat cu Horia Moculescu, cu Miki Mănăila la tobe și Boby Marcu la sax tenor – sportiv, nefumător, băutor de sucuri de fructe și un perfecționist când era vorba de cântare…”

Dacă ai face o comparație între atunci și zilele noastre ce ai putea spune?

”Ce era bine era că era foarte puțină informație despre jazz și ceea ce intra era numai top. Și atunci normal că oamenii căutau să cânte la nivelul ăla, nu se raportau la muzicantul€™ din colțu’ străzii.”

Dacă ar fi să iei cântatul la tobe de la început, la ce lucruri ai lucra acum, ce crezi că e important după atâția ani de cântat ?

În primul rând frazarea idiomului de jazz care este diferită de altă muzică improvizată. E greu de spus…toate sticking-urile, cele zece rudimente care trebuie să le stăpânești. Din ce am ascultat, toboșarii stăpâneau două, trei rudimente cu care aveau suficient limbaj de expresie. Totul depinde de cum povestești. Ce faci cu limbajul ăla ? Că altcumva ești ca un vocabular, un dicționar de cuvinte. Sunt mulți oameni care cunosc sute de cuvinte și sunt unii care cunosc patru zeci dar știu să facă poezie cu alea patru zeci…Depinde ce spui cu ele, depinde de frazare. Propozițiile simple sunt cele mai grele de făcut, să ajungi să faci ceva consistent și inteligibil…”

Există vreo legătură între felul în care pictezi și felul în care cânți sau, mai degrabă, ce n-ai reușit să redai în pictură reușești prin muzică…și invers? 

”Problema este aceeași, încerc să ajung la forme inteligibile. Eu tind spre simplitate de când mă știu, lucruri simple dar nu simpliste. Și la tobe tot așa am încercat – nu să fac paradă de tehnică ci să încerc să spun ceva – dacă m-aș apuca din nou de tobe (dar nu mai am energia aia) aș pune accent pe combinația dintre întrebare și răspuns. E ca și cum ai lua o formă geometrică, să zicem cea mai simplă, sfera, cubul, cilindrul și aleatoriu o tai în bucăți și le așezi pe o suprafață și atunci faci o compoziție cu elementele astea și ele stau foarte legate fiindcă fac parte din același întreg și au o relație activă unul față de celălalt. Vor să reconstruiască forma din care au plecat.”

Tu urmărești conceptul ăsta când cânți?

”Eu am avut încercări, unele reușesc altele nu reușesc intelegi…De fapt dintr-o celulă ritmică sau ritmico-melodică de o măsură sau două măsuri pe care o desfaci, variantele aceleași chestii sunt foarte multe și poți să faci muzică numai cu aia…E foarte de bază chestia asta de call-response.

Ai avut vreodată elevi și dacă ai avea acum, în ce direcție i-ai îndrepta?

”Da, din Arad, Dinu Simon a fost elevul meu câteva luni. Le-aș atrage atenția în primul rând, la o frazare simplă și inteligibilă – poți să faci muzică numa cu pătrimi, dacă frazarea e interesantă.”

Când cânți cu alți muzicieni  cum funcționează lucrurile astea pentru tine ?

”Daca nu ai același limbaj muzical atuncea poți să uiți. Niciodată nu o să poată să facă muzică împreună doi oameni care au limbaj diferit – morfologia și sintaxa limbajului muzical trebuie să fie una, altcumva comunicarea nu are loc și vai de urechile celor care ascultă.”

Ce părere ai de jazz-ul bazat pe groove-uri de optimi egale, măsuri compuse, etc. și care nu mai are pulsul de swing?

”Nu ține neapărat de jazz ci mai mult de idiomul de muzică improvizată, care are partea ei creativa și meritele ei. Cred că în perioada asta faptul că oamenii acumulează experiență cântând în metrică compusă, în viitor, asta va putea să îmbogățească limbajul jazzului.”

Cum crezi ca își poate găsi drumul cineva care e la început, considerând abundența de informație disponilbilă astăzi pe internet?

”Este de mare folos –  în momentul când ți-ai jalonat curtea de interes și ai asimilat informația, nu-ți rămâne decât să spui ceva cu ajutorul ei. Găsești aproape tot, stick control, chestiile de bază pentru tobe, displacement, toate nebuniile…în afară de frazare. Nimeni nu te învață să vorbești, ți se dau toate cuvintele dar nu o schița, o frază – de ce așa și nu altcumva? Eu mi le-am conștientizat așa : timpul este subiect și sincopa (contratimpul) este predicat. Unul fixează, celălalt îl duce, e verbul, acțiunea. Și prin combinațiile dintre astea două poți să faci o poveste.”

Care e povestea  Quartetului Gondi ?

”S-a născut în 1983 la un an după ce m-am reîntors la Timișoara și era format din: Tony Kuhn și Dan Ionescu la ghitară, Ionel Bota la contrabas și cu mine la tobe – ne adunam la mine acasă și cântam de plăcere și din dorința de a mai învăța câte ceva despre jazz. Formula nu era prea ușoară, paleta coloristica era săracă : 3 instrumente cu coarde. Ne-am străduit să găsim, în primul rând, voci distincte pentru ghitare. Atmosfera era bună și cu o chimie bună între noi, cântam piese de Shorter și compozițiile fiecăruia dintre noi. Ne-am prezentat la festivalul de la Sibiu și am fost acceptați și aplaudați ; am făcut două turnee prin țara și am înregistrat la Radio București cu Călin Ioachimescu căruia i-a plăcut de noi și la ora actuală cred că în perioada aceea quartetul a fost o ciudățenie în peisajul jazzului românesc.”

Cum vezi festivalul de la Gărâna 2012 și experiența avută cu Eugen Gondi Trio?

”Garana este un festival de nivel european și sper că și în actuala criză economică, va avea resurse să meargă mai departe – este o manifestare majoră în contextul cultural al țării și cu un rol important în educarea gustului muzical. Din păcate, nicioadata n-am fost pregătit pentru momentele norocoase pe care viața mi le-a oferit. Pregatirea mea muzicală a fost totdeauna în urma evenimentului care mi se oferea și asta îmi crea mari frustrări… partea pozitivă a acestui lucru, a fost descoperirea lacunelor mele, conștientizarea lor și încercarea de a le corecta…faptul că totuși am fost acceptat să cânt cu muzicieni buni, se datora  cred, entuziasmului și loialității mele față de jazz. Contextual am avut noroc dar niciodată n-am fost pregătit muzical pentru momentele respective. Despre trio-ul cu tine și Bambam, nu mi-a fost ușor să mă adaptez la conceptul și energia voastră – totuși e o diferență de 30 de ani, dar cred că am mai învățat ceva iar proiectul ar avea șansa de succes dacă repetițiile și cântările ar fi mai dese. După concert, Erik Truffaz mi-a zis : ”E grozav că ați cântat muzica voastră și că nu ați vrut să fiți doar pe gustul publicului. E interesant ce ați facut.””

Dacă ar fi să identifici un muzician de jazz și să-l compari cu un pictor, care ar fi acela ?

                                                                          ”In felul în care cântă ? – Tony Williams!

Spațiul pe care îl creează în timp ce cântă, pentru mine e un fel de Rembrandt. Cinelele lui creează un spațiu aerat de umbră, din care se reliefează lumini ritmice (ca și în tehnica de clar – obscur al lui Rembrandt în care cu ajutorul luminilor el îți plimbă privirea după pofta sufletului lui și nu după legile luminii). Inventivitatea și plasticitatea sonoră a lui Tony Williams sunt geniale. În quintetul lui Miles ei au avut încredere sută la sută unul în celalalt…E o trupă genială, că muzica lor e creată împreună, nu sunt chestii paralele și simți că se întâmplă lucrurile de la sine, nu sunt aranjamente.”

Ceva despre muzică, ce reprezintă ea pentru tine, Gondi ?

”Muzica, ca  oricare altă formă de expresie, este un demers profund spiritual care ne învață să descoperim că suntem instrumente prin care se comunică.”

Care sunt proiectele tale din prezent și din viitor, cu ce se ocupă pictorul și muzicianul Eugen Gondi în fiecare zi?

”In fiecare zi încerc să devin un mai bun instrument de comunicare, să scap de frică și să  trăiesc pe cât se poate momentul prezentului.”

Ți-am povestit de revista Jazz Compas, și de nevoia de a avea o revistă de jazz în care oamenii să afle direct de la sursă, informații adevărate despre muzicieni adevărați : o publicație de specialitate. Ce părere ai ?

”O revistă de jazz ar fi un semn bun a jazzului românesc, un spațiu de informare și dezbatere  pozitivă a vieții jazzistice românești și o posibilitate de cunoaștere mai profundă  a intențiilor și posibilităților colegilor de breaslă și, pe cât posibil, eliminarea faimosului dicton „să moară capra vecinului „. Este adevărat și regretabil. Propun o depolarizare a acestui fenomen, care împiedică dezvoltarea jazzului în România și promovarea tinerilor care vor să urmeze această minunată experiență spirituală, care se numește JAZZ.”

Gondi îți multumesc pentru acest interviu, ce sfaturi ai pentru generația de astăzi?

”Sa încerce să devină vehicolul faptelor bune.”

Interviu realizat de Cătălin Milea.

__________________________________________________________________________________

Jazz Compas Live pe 31 ianuarie!
Cea mai antrenantă serie de concerte continuă! Seria de concerte Jazz Compas Live are loc la Sala Arcub din Bucureşti!

Două spectacole în aceeaşi seară,

ELENA MÎNDRU Q-TET feat. Tuomas J. Turunen (RO/FIN)

***

CĂTĂLIN MILEA – „Hammond TRIP” (NL/RO)

Se vor desfăsura pe scena Arcub din Bucureşti, Str. Batişte Nr. 14. După cele 2 concerte vă invităm la un Jam Session PARTY în foyer. Jam sessionul se va prelungi până la miezul nopţii! Bilete pe Eventim.ro