Gondi.

Interviu realizat de Cătălin Milea.

Eugen Gondi, unul din marile repere ale jazz-ului românesc. A cântat cu mai toți muzicienii de jazz români, atât în România cât și în străinătate. A debutat cu Paul Weiner și a apărut pe scenele de jazz din Timișoara, Ploiești, Sibiu, București, San Sebastian, Varșovia, Prerov, Ljubljana, Viena, Amsterdam etc. Plecat de 20 de ani în Olanda, locuiește actualmente (2013) în Amsterdam.

C.M.: Când ai început să cânți la tobe ?

E.G.: ”Am început pe la 15 ani iar la 16 ani am cântat cu Roby Teufel care m-a învățat (țin minte și acum) Lady be good după aceea Blue rondo à la Turk și Take Five, care erau la mare modă. Verișoara mea era cântăreață și m-a auzit acasă cântând la tobele de pionier (băteam tobele de pionier de le rupeam)…și zice ”Hai măi să te duc la Roby Teufel să te învețe”…M-am dus la el și mi-a arătat mișcările de bază la tobe. El cânta cu pianul, era acordeonist de altfel..Mai trăiește și astăzi, trebuie să aibă vreo 78 de ani acuma. Da…cântam în duo cu el, pian cu tobe și mă dădea la înaintare. Chema tot soiul de muzicanți de jazz și zicea ”Uite la puștiu că știe să cânte Take Five…Blue rondo à la Turk…și atunci trebuia să cânt. Așa am cunoscut muzicanții din Timișoara de fapt.”

De unde aveai tobele de pionier ?

”Păi tobele de pionier mi le-am luat fiindcă eram toboșar la detașamentul de pionieri. Am și poză…La serbarea din clasa a 7-a am avut un spectacol de sfârșit de an în care cu alt coleg de-al meu (care era îmbrăcat în fată) am jucat Conu’ Leonida față cu reactiunea a lui Caragiale și, la sfârșit, trupa de dans n-am fost decât eu cu toba de pionier. Băteam ritmul și ăia dansau! Na, și-mi făcusem eu un stativ pentru toba de pionier dintr-un milion de sârme ce le-am găsit pe stradă, le-am împletit și ca să nu se vadă sârmele am făcut un fel de scut din carton în față și am desenat pe el un saxofon cu cretă albastră pe care am furat-o de la școală, că nu era cretă colorată pe vremea aia…[râde] Pe urmă l-am întâlnit la clubul  de dans al fabricii de textile pe Peter Wertheimer, care era de vârsta mea, cânta în orchestră la vioară, iar taică-su’ cânta cu clarinetul. Peter voia să cânte la alto și taică-su’ i-a spus ”tu învață întâi cu vioara să-ți dezvolți urechea bine și după aceea faci pian și armonie și dacă știi aia pe urmă mai vorbim despre saxofon…” După trei sau patru ani a avut voie să ia saxofonul în mână. Mentorul lui a fost un saxofonist cunoscut în oraș, Metelka Karcsy și Peter se ducea pe la el acasă unde era un magnetofon Tesla și înregistrări cu Parker [Charlie Parker]. Acolo a învățat Peter…a rupt benzile alea și Peter ca să poată să asculte Parker-urile îi curăța curtea și grădina și îl ajuta la repararea motocicletei cu ataș marca Ij…”

Care a fost prima înregistrare de jazz pe care ai ascultat-o ?

”Prima oară când am ascultat jazz a fost la Peter. Asculta Willis Connover de la The Voice of America pe unde scurte pe 110. Acolo în fiecare noapte de la ora 12 era muzică de jazz și prima trupă pe care am auzit-o a fost Miles Davis Quintet.

 Ce te-a impresionat atunci cel mai mult?

„Pe mine m-a mișcat foarte tare secția ritmică : basul și toba… pulsul lor.”

Tu cântai deja?

„Da, dar nu regulat. Mergeam pe la dansuri, știau toboșarii că mai bat și eu la tobe și atunci mă lăsau să bat o piesă două ca să poată ei să flirteze cu fetele. Aveam 16 ani și eram bucuros nevoie mare !”

Care era părerea părintilor, te lăsau să pleci noaptea de acasă?

”Da, de la 14 ani m-au lăsat că n-aveau încotro. Știam că o să iau cafteală, îmi luam porția dar eu tot târziu veneam. Când le-am spus că vreau să mă fac toboșar mama a fost cea care m-a susținut iar tata zicea ”Ce-i aia să fii tobosar ?”. După el eu ar fi trebuit să ajung farmacist. Mama era pe latura culturală și umanistă, ea și-a dorit o viață întreagă să devină cântăreața de operă, avea o voce nemaipomenită, și familia i-a spus: ”N-avem nevoie de curve în familie.””

Deci uneori asta era concepția despre artiști atunci, mai ales în ce privește femeile. Cum era accesul la informație pe vremea aia ?

”Da. În Timișoara, fiind situată în vestul țării aveam posibilitatea să ascultăm posturi de radio străine…în fiecare săptămâna marți la Radio Novisad era o emisiune de jazz care se numea Randevu sa Musicom.  Aveam noroc că aveam contact via radio cu cultura vest europeană…Când aveam 12 ani aveam unul dintre primele radiouri fabricate în România,  Concert 60. Parcă așa se numea radioul (cu un ochi verde care îți arăta dacă prinzi postul bine sau nu) dar înainte de asta era doar un difuzor cu o limbă de unde puteai să dai mai încet sau mai tare și unde se putea asculta doar un singur post : Radio București. Nimic altceva nu puteai să prinzi iar eu prima oară când am auzit alte posturi de radio a fost la văru-meu care făcuse un radio cu galenă…”

Crezi că condițiile astea te pregătesc, te formează altfel ?

”Te formează altfel, binenteles, dar te și deformează altfel…”[râde]

 Cum și cu cine ai început să cânți ?

”Am fost absolut autodidact. N-am avut un profesor de tobe deloc, am început sa cânt cu Paul Weiner, pe urmă a trebuit să îmi câștig pâinea și am plecat cu o trupă din Arad trei ani de zile; am fugit de acasă că mă săturasem să aud că ”am făcut pentru ține aia și aia” și am colindat toată țara: Râmnicu Vâlcea, Galați, Craiova. Mergeam cu Depold, el era șeful de orchestră, un arădean. În ultimii doi ani jumate am cântat la Aro în Brașov și după aceea ne mutam în poiană unde am cântat 2 sezoane iarna unul după altul și după aia vara la hotel Aurora în Mamaia.”

Acolo cântați jazz sau altceva ?

”Muzică de restaurant, dar erau și standarduri de jazz. Pe urmă am plecat pentru că m-am plictisit și am avut posibilitatea să mă reîntâlnesc cu Paul Weiner și cu Emil Mueller la contrabas (a murit acum un an jumate săracul) și am făcut un trio. Pe vremea aia cântam piese de Charles Lloyd cu tente de free. Era un club în Timișoara la sediul Casei Prieteniei Româno-Sovietice unde era un diliman, amator de jazz, acolo am făcut primul festival de jazz în clubul ăla. În Timișoara erau o groază de muzicanți de jazz. Erau vreo patru pianiști buni, erau saxofoniști vreo patru sau cinci. Apoi următoarele două festivaluri s-au făcut  la Ploiești unde Timișoara s-a prezentat cu opt trupe…Opt ! Asta a fost în ’67 și ’68.”

Și cum era atmosfera, mediul, relația între muzicieni ?

”În Timișoara toți ne bucuram când mai apărea unul care mai cânta jazz, era unul cu trombonul la filarmonică, bulgar de origine, Ronkov, care cânta extraordinar, era un șvab la pian care cânta bine și toboșari erau Jeger, un evreu de la care mama mi-a cumpărat setul de tobe când el a plecat în Israel, un toboșar nemaipomenit Puiu Dăneț, Suni, Titi Mândrila un trompetist din Timișoara care cânta à la Miles nemaipomenit, tonu’€™ ala…Se cânta în cluburile de dans după ce se termina setul de dans, când se închidea clubul. După aceea urmau session-urile fără spectatori. Rămâneau muzicanții numa’. Noi cântam între noi acolo și nu era râcă, râca asta am întâlnit-o numai în București.”

Ce te-a determinat să vii în București ?

„Am avut posibilitatea să stau acolo că am câștigat  premiul I cu un film de desen animat la un festival de amatori și Gopo m-a rugat să vin să pun pe 35 mm la studioul AnimaFilm. L-am făcut și am luat o groază de bani ca și colaborator (film de autor adică : scenariu, regie, animație și muzică) și pe urmă m-am angajat cu un salariu lunar. Când m-am dus acolo am putut să stau că am avut bani înțelegi, am câștigat destul de mult…În ‘72 am putut să-mi cumpăr un apartament în Drumul Taberei. Iar ‘73 a fost iarăși un an bun că am tras cu Oschanistky o grămadă de muzică prin T8 [studio la S.R.R. ] muzică de film. Când m-am dus în București în ‘71, a fost bine că în treaba cu Oshanitsky, cu Marius Popp se lucra disciplinat…Iar cel mai disciplinat era Ștefan Berindei.”

Care era mișcarea în București la vremea respectivă ?

”Pai atunci am avut contact cu ei prima oară și m-au invitat să cânt cu ei. Țin minte că m-au chemat și Oschanitsky și Marius Popp la al doilea festival de la Ploiești și am zis că eu nu mă duc să cânt cu bucureștenii că eu sunt timișorean! [râzând] Chestii de astea, de mândrie locală…Oschanitsky era de fapt timișorean, nici nu știam de fapt. A venit Oschanistky la Timișoara și am cântat cu Peto Ștefan piese românești ”Pe deal pe la Cornatel” și alte piese românești pe care Oschanistsky le prelucrase pentru jazz, ”Nocturne” de Chopin. Am făcut repetiție și concert la casa studenților…”

Mi se pare că pe vremea aia cei tineri aveau modele lângă ei, știu că Mircea Tiberian îl admira pe Marius Popp care atunci era un model pentru pianiști, un spirit deosebit.

”Erau muzicanți pe vremea aia! Au fost saxisti foarte buni în Timișoara, Metelka Karcsi, Bebe Jivanescu, Svoboda cu tenorul, Peter Wertheimer, cu toate țevile erau. Și în București au fost muzicanți foarte buni, îmi aduc aminte un violonist care cânta jazz extraordinar Jean Ionescu. Pe vremea aia era un pianist italian cu care am și tras pe ascuns două discuri la Electrecord cu Johnny în trio, Guido Manusardi. E la Milano acum. El a rămas în România 17, 18 ani că s-a indrăgostit de o româncă și nu s-a mai întors în Italia. Marius, Johnny, Mândrila, Berindei, Maltopol, Imre Alex, Ampoitan, Dako Pișta, Alin Constantiu, Radu Goldiș, Duiu Sabău, Coca Moraru, Paul Man…”

Tu ai avut până la urmă un profesor ?

”Nu am avut. Cu tobele era groaznic că nu era mai nimenea. Era Bob Iosifescu care era la Electrecord, Coca Moraru , care cânta cu Korossy la clubul de jazz Grigore Preoteasa (Casa Studenților), Gigi Moraide care cânta cu Colan la pian și Sorin Movileanu la bas. Am cântat și eu cu Korossy…Țin minte că m-a chemat în Drumul Taberei acasă la el să repetăm niște piese de Peterson [Oscar Peterson]. Își făcea cafeaua la râșniță și m-a întrebat dacă am o gagică și am rămas absolut uluit!  Zic: De ce ? Zice…”Păi zice, o iubești ?” eu zic : Sigur că o iubesc.“Păi nu prea e bine, că jazzul ar trebui să fie prima ta iubită.” Întrebări de astea grele…Mi-a pus un disc cu trio-ul lui Peterson și a trebuit să îl învăț într-o după amiază. După 2 săptămâni a plecat din țară.”

Mai ții minte ce disc ?

”Nu mai țin minte. Honeysuckle Rose era pe el ”.

Care era atmosfera de lucru la repetiții cu Marius Popp sau Oschanitsky ?

„Era foarte serioasă. Oschanitsky venea totdeauna cu piesele gata pregătite, Marius Popp la fel. Iar eu întotdeauna eram a cincea roată la căruță fiindcă toată lumea îmi zicea cum și  ce să  fac. Mândrila îmi zicea ”N-auzi cum face de Johnette cu fusul țâc- țâc- țâc- țâc”…Dar eu nu pricepeam încă nimic de ce face așa, care este rostul, eu nu știam încă nimic despre stick control, tot  ce cântam cântam de la ureche, înțelegi? Încercam să imit ce auzeam, de  unde venea toată chestia asta, care era conceptul habar n-aveam. Nu aveam nici un fel de informație.”

Te întreb lucrul ăsta pentru că am observat că seriozitatea și responsabilitatea, aprofundarea unui material prin repetiții, câteodată nu face parte din repertoriul muzicantului de jazz autohton al zilelor noastre.

”Nu, nu. repetițiile erau foarte serioase. Câteodată cu certuri ”fă tu aia, fă așa, hai să facem bridge-ul ăsta așa…”de fapt aranjamentele erau făcute pe loc adhoc iar cine era cel mai avansat dintre toți era Oschanitsky. Nu prea avea muzicanți să știe să interpreteze ceea ce scria el și atunci scria pe mâna muzicanților. El știa exact fiecare ce poate și cât poate, și așa scria.”

Care e grupul în vremea aia cu care simți că ai învățat cel mai mult?

„Cu Paul Weiner, cu trio-ul ajunsesem destul de departe. Lucram Monk și Bill Evans. Asta a fost când amândoi aveam în jur de 16 ani.”

Interviu realizat de Cătălin Milea

__________________________________________________________________________________

Jazz Compas Live pe 31 ianuarie!
Cea mai antrenantă serie de concerte continuă! Seria de concerte Jazz Compas Live are loc la Sala Arcub din Bucureşti!

Două spectacole în aceeaşi seară,

ELENA MÎNDRU Q-TET feat. Tuomas J. Turunen (RO/FIN)

***

CĂTĂLIN MILEA – „Hammond TRIP” (NL/RO)

Se vor desfăsura pe scena Arcub din Bucureşti, Str. Batişte Nr. 14. După cele 2 concerte vă invităm la un Jam Session PARTY în foyer. Jam sessionul se va prelungi până la miezul nopţii! Bilete pe Eventim.ro